1 2 4 5 6 7 9 10

Prin karma (sanscrită: karman = efect, faptă) este ințeles un concept filosofic religios, prin care fiecare acțiune – fizică sau spirituală -  are în mod inevitabil o urmare. Aceasta nu se manifestă neapărat în viața actuală. Karma înseamnă acțiune. Pentru a înțelege mai bine conceptul de karma, Swami Vivekananda folosește în cartea sa,”Raja Yoga”, exemplul unei pietre aruncate în vid. Orice piatră arunci în acest mediu se va întoarce în cele din urmă la tine, cu un moment (masa x viteza) egal cu cel pe care l-ai folosit pentru a o arunca. În același fel, orice acțiune se întoarce, în cele din urmă, egal și în aceeași formă la cel care a inițiat-o. De ce nu este acest concept evident pentru noi toți? Explicația yoginilor himalaieni este: “pentru că uităm”. Uneori efectul acțiunilor din trecut se manifestă în aceeași viață, alteori se actualizează doar într-o viață viitoare, când condițiile sunt propice. Chiar și atunci când se manifestă în viața actuală, noi am uitat de mult acțiunea respectivă și nici nu putem vedea întotdeauna legatura, pentru că ea nu este doar la nivelul fizic. Este și mai dificil să poți realiza conexiunea cu o faptă dintr-o viață anterioară, mai ales când cei mai mulți dintre noi încă ne întrebăm dacă așa ceva chiar există.

Karma nu înseamnă neapărat ceva rău și nu are decât o vagă legatură cu ideea creștină de “păcat”. Nu este o pedeapsă. Este pur și simplu legea firii, unde ceea ce semeni vei culege. Faptele bune se vor întoarce cândva la tine, la fel ca și cele negative.

Reîncarnarea sau reîntruparea este o credință filosofico – religioasă conform căreia spiritul supraviețuiește  morții trupului pentru a reveni după un anumit interval într-un trup nou. În unele cazuri se face distincția dintre reîncarnare (prin care pot trece doar ființele umane) și metempsihoză (termen ce presupune transmigrația sufletului între toate formele de viață). Conform credinței reîncarnării, o nouă personalitate este dezvoltată la fiecare viață nouă în lumea fizică dar o parte a firii rămâne permanent prezentă pe parcursul acestor vieți succesive.

Informații referitoare la reîncarnare au existat și mai există în Biblie și în unele texte apocrife. Biserica primelor secole a acceptat teza reîncarnării. În anul 553 însă, la cel de al doilea Conciliu de la Constantinopol, teza reîncarnării a fost anatemizată, fiind considerată o eroare dogmatică. Împăratul Iustinian care a condus Conciliul (sub laitmotivul: “Afurisit fie cel care, de aici încolo, va mai crede în preexistența sufletului!”) a impus clerului propriul său crez, l-a pus sub arest pe Papa Vigiliu și a obligat episcopii să accepte noua dogmă. Iustinian a considerat că teza reîncarnării acordă omenirii o prea lungă perioadă de timp pentru atingerea unei trepte mai înalte de dezvoltare a conștiinței. Noua teză a lui Iustinian, propagată masiv în rândul enoriașilor, a dus însă la erori și mai mari de comportament ale omenirii, majoritatea oamenilor încercând să trăiască din plin unica viațî. Biserica a exclus treptat aproape toate textele, documentele și cele 31 de evanghelii apocrife, care nu corespundeau noii linii dogmatice trasate.

Învățătura despre reîncarnare a fost total reprimată timp de aproximativ 2000 de ani dintr-un motiv deosebit. Omul trebuia să învețe să cunoască și să aprecieze importanța unei vieți. Orice sclav din Egiptul antic era convins de faptul că el va reveni, că el va fi cândva stăpân în loc de sclav, că el își va echilibra karma. De aceea, pentru el, o viață nu era atât de importantă. Oamenii trebuiau să învețe să-și cucerească teren solid sub picioare, de aceea reîncarnarea trebuia să rămână necunoscută în timpul unei încarnări. Marii maeștri au misiunea de a nu preda întotdeauna adevărul complet, ci doar ceea ce oamenii au nevoie.

Cu toata cenzura impusă textelor originare, s-au mai păstrat pe alocuri unele referiri la reîncarnare. Faptul că Cristos a predat reîncarnarea și legea cauzei și a efectului nu este arătat poate nicăieri atât de clar ca în cazul omului care se născuse orb:

“Și, trecând Iisus, a văzut un orb din naștere. Ucenicii l-au întrebat, zicând:

-Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?

Iisus a răspuns:

-Nici el, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. (Ioan IX:2)

Dacă Cristos nu ar fi predat legea Reîncarnării și cea a Cauzalității, El ar fi răspuns: “Ce absurditate! Cum ar fi putut acest om să păcătuiască înainte de a se naște?” Dar Cristos nu răspunde astfel, întrebarea nu îl surprinde. El nu o găsește câtuși de puțin ciudată; ea era deci cu totul în concordanță cu învățăturile Sale. El le spune că nici acest om, nici părinții lui nu au păcătuit, dar el este orb pentru ca lucrările Domnului să fie manifestate în el.

Interpretarea tradițională a acestui pasaj este că omul se născuse orb pentru a-i permite lui Cristos să înfăptuiască un miracol, ca El să poată să-și arate puterea. Ar fi oare într-adevăr creștinește să interpretăm astfel: acest om s-a născut orb, nu pentru că părinții lui ar fi greșit și nici pentru că a păcătuit el, ci Dumnezeu l-a făcut orb pentru a I se crea lui Cristos un context în care să poată veni să efectueze o minune pentru preamărirea lui Dumnezeu?

Ce mod ciudat de a se glorifica un Dumnezeu,  să condamne din capriciu un om să rămână orb și nefericit numeroși ani, numai pentru a-și etala puterea. Noi am considera un om care ar acționa așa, un monstru plin de cruzime. Este mult mai logic să ne gândim că aici poate să existe o altă explicație. Este cu siguranță necugetată decizia de a-i imputa lui Dumnezeu o conduită pe care am condamna-o în termenii cei mai viguroși la un om.

Cristos a stabilit o diferență între corpul fizic (orb) al omului și Dumnezeul care îl locuiește: adică Sinele. Corpul fizic nu a comis păcate, însă Dumnezeul interior a comis ceva ce se manifestă prin particularitatea de care suferă. Daca vrem să înțelegem această minune atunci trebuie să ne întoarcem la sensul care se dădea cuvântului “Dumnezeu”. Acest lucru îl veți găsi ușor într-un alt capitol unde Cristos este  acuzat de a fi spus despre El însuși că era una cu Dumnezeu. Ce raspunde El? “Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastra că Eu am zis: Dumnezei sunteți?” Ioan 10, 34

Cu alte cuvinte, Hristos răspunde: În adâncul fiecărui suflet omenesc se află germenele unui Dumnezeu, se află ceva divin. “Dumnezei sunteți” echivalează cu a spune: în voi se află ceva divin, care nu este nici personalitatea care trăiește între naștere și moarte, nici ceea ce ne-au dat părinții noștri. Acest element divin, această individualitate omenească trece din viață în viață în cursul reîncarnărilor. Așadar, nu părinții au păcătuit, nici personalitatea pământească – aceea care spune în mod obișnuit despre sine însăși: eu. Ceea ce l-a făcut orb pe acest om în această viață își are cauza într-o viață anterioară. El este orb fiindcă acțiunile  principiului divin în el arată, prin orbirea lui, cum au fost ele anterior. Karma, legea cauzelor și a efectelor, este clar indicată aici de Hristos.

Ucenicii l-au intrebat pe Iisus: “Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Întrebarea e absurdă: când ar fi putut el păcătui, dacă s-a născut orb? Dacă acest pasaj nu întărește conceptul de karma, cum a reușit orbul din naștere să păcătuiască dacă nu a apucat să existe în trupul fizic (în planul material) nici măcar o zi?

Natura ne-a ascuns trecutul și viitorul pentru a nu fi lipsiți de pacea noastră interioară suferind prin anticipare nenorocirile care ne sunt rezervate.

Alte pasaje biblice care scot în evidență ideea de reîncarnare se găsesc în:

1) Evanghelia dupa Ioan (8:48-58):

“Iudeii despre Iisus:

- Nu zicem noi bine ca ești samaritean și că ai demon?

Iisus:

- Eu nu am demon, ci îl onorez pe Tatăl Meu, iar voi Mă dezonorați pe Mine. Totuși, eu nu caut slava pentru Mine. Adevărat vă spun că dacă păzește cineva cuvântul meu în veac nu va vedea moartea.

Iudeii i-au spus:

- Acum știm că ai demon! Avraam a murit, profeții – de asemenea, și Tu, zici că nu vom gusta moartea? Doar nu ești tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și profeții au murit! Cine te crezi tu că ești?

Iisus le-a răspuns:

- Dacă Eu Mă slăvesc pe Mine Însumi, slava mea nu înseamnă nimic. Tatăl meu e Cel care mă slăvește, Cel despre care voi spuneți: “Este Dumnezeul nostru”, deși nu-L cunoașteți. Eu însă îl cunosc, iar dacă aș spune că nu îl cunosc aș fi și eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc și păzesc cuvântul Lui. Avraam, tatăl vostru, s-a bucurat nespus de mult că are să vadă ziua mea. A văzut-o și s-a bucurat.

Atunci iudeii i-au zis:

- N-ai nici 50 de ani și l-ai văzut pe Avraam?

Iisus le-a răspuns:

- Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, Eu sunt!”

2) Marcu (8:27-30):

“Iisus și ucenicii Lui s-au dus spre satele Cezareii lui Filip. Pe drum, Iisus i-a întrebat pe ucenicii Săi:

- Cine zic oamenii că sunt Eu?

Ei I-au răspuns:

- Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții zic că ești unul dintre profeți.

Iisus:

- Dar voi cine ziceți că sunt Eu?

Petru a răspuns:

- Tu ești Christosul.

Iisus i-a avertizat să nu spună nimănui despre El.”

3) Matei (11:11-15):

“Adevărat vă spun că între cei născuți din femei, nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el. Căci până la Ioan au profețit toți Profeții și Legea. Și, dacă vreți să acceptați ce vă spun, El este Ilie care va urma să vină. Cel ce are urechi, să audă!”

4) Ieremia 1:5:

Domnul mi-a zis: “Mai înainte să te fi creat în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte să fi ieșit din pântecele ei, te-am ales și te-am pus deoparte și te-am făcut profet al neamurilor.”

SCHIMBAREA LA FAȚĂ – “ Dupa 6 zile, Iisus i-a luat cu Sine pe Petru, Iacov și pe Ioan, fratele acestuia, și i-a dus doar pe ei pe un munte înalt. Acolo i-a fost schimbată înfățișarea înaintea lor. Fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit strălucitoare ca lumina. Și iată că li s-au arătat Moise și Ilie stând de vorbă cu El.

Petru i-a zis lui Iisus: “Doamne, este bine să fim aici! Dacă vrei, voi face aici 3 corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie!”

În timp ce vorbea el, iată că un nor strălucitor i-a acoperit, iar un glas din nor a zis: “Acesta este Fiul Meu prea iubit în care-mi găsesc plăcerea! De el să ascultați!”

Când au auzit glasul, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte tare. Iisus a venit la ei, i-a atins și le-a zis: “Ridicați-vă și nu vă temeți!”

Când și-au ridicat privirea, nu au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus singur. În timp ce coborau de pe munte, Iisus le-a poruncit: “Să nu spuneți nimănui despre viziune, până când nu va fi înviat Fiul Omului dintre cei morți!” Ucenicii L-au întrebat: “Atunci de ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?”

El le-a răspuns: “Într-adevăr, Ilie vine, și el va restaura toate lucrurile. Dar eu vă spun că Ilie a venit deja, însă ei nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el ce-au vrut. Tot așa urmează să sufere și Fiul Omului din partea lor.” Atunci UCENICII AU ÎNȚELES CĂ LE VORBISE DESPRE IOAN BOTEZĂTORUL!

Cristos ne-a lăsat ca Testament scena de pe Muntele Tabor: Transfigurarea sau Schimbarea la Față.

„Pe munte” este o expresie cifrată, care înseamnă că Maestrul îi conduce pe discipolii săi într-o stare profundă de meditație, în timpul căreia aceștia accesează lumile spirituale pentru a dobândi acolo cele mai înalte învăţături.

Acolo i-a fost schimbată înfățișarea înaintea lor. Fața Lui a strălucit ca soarele iar hainele Lui au devenit strălucitoare ca lumina – Iisus le-a apărut în corpul Său de Slavă, de Lumină, alături de Moise și Ilie, cei 3 reprezentând corpurile subtile ale ființei umane, care nu pot fi percepute cu ochii fizici: Corpul Eteric, Corpul Astral și Eul.

“În timp ce vorbea el, iată că un nor strălucitor i-a acoperit, iar un glas din nor a zis: “Acesta este Fiul Meu prea iubit în care-mi găsesc plăcerea! De el să ascultați!” – Cei 3 au fost acoperiți de un nor din care s-a auzit o singură voce, cea a ființei care s-a descoperit pe Sine în plenitudinea sa. Doar în Sine Însuși, omul își poate găsi plăcerea, protecția, vindecarea, sprijinul, ajutorul, frumusețea și iubirea.

“Când au auzit glasul, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte tare” – Primul contact cu propriul Sine, cu lumile spirituale, poate fi dureros, înspăimântător. Ucenicii erau cu fața la pământ, ceea ce ne arată că și-au închis ochii fizici, rupând legătura cu lumea fizică, pentru “a-și deschide” ochii spirituali cu care să perceapă învățăturile oculte predate de Iisus.

“Când și-au ridicat privirea, nu au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus singur” – Odată cu închiderea ochilor spirituali și deschiderea simțurilor fizice, celor 3 ucenici le apare doar Iisus, singur, în corpul Său fizic. De aici se poate deduce foarte clar faptul că Moise și Ilie nu li se înfățișaseră celor 3 ucenici în corpurile lor fizice.

Iisus le-a poruncit: “Să nu spuneți nimănui despre viziune, până când nu va fi înviat Fiul Omului dintre cei morți!” – În Biblie găsim expresiile: Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului și Omul. Fiul lui Dumnezeu simbolizează partea noastră spirituală, nepieritoare, sămânța divină. Fiul Omului semnifică întruparea Spiritului nostru în corp fizic, iar Omul reprezintă doar natura fizică, materială a entității umane (Cuvântul  ”Om” provine din cuvantul ebraic Adam, Adamah, care semnifica “Pământ”, “Țărână”).

Într-o altă ordine de idei, cele  trei aspecte reprezintă Spiritul, Sufletul și Trupul. Putem trage concluzia că acea cunoaștere pe care cei 3 au dobândit-o nu trebuia să fie încă transmisă, deoarece omul mai avea misiunea de a-și conștientiza Eul, de a ști cine este cu adevărat, de a-ți aminti originea sa divină. Cunoașterea lui “Eu Sunt” poate fi înțeleasă doar de către cei care știu cine sunt.

El le-a răspuns: “Într-adevăr, Ilie vine, și el va restaura toate lucrurile. Dar eu vă spun că Ilie a venit deja, însă ei nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el ce-au vrut.” – Omul, cel conștient doar de ceea ce percepe cu ajutorul simțurilor  fizice nu poate ști nimic despre “Fiul lui Dumnezeu”, care își are sălașul în corpul său fizic – astfel că, la acest nivel, el se află în imposibilitatea de a-i recunoaște pe Ilie, Moise, Christos. Doar cei identici se pot recunoaște, daca vrei să îi recunoști pe aceștia, trebuie să fii de aceeași natură cu Ei.

Ilie prin Ioan a venit deja, dar oamenii, neavând conștienta Sinelui, nu l-au recunoscut.

“Tot așa urmează să sufere ți Fiul Omului din partea lor – Asta este răspunderea pe care trebuie să și-o asume cel care s-a descoperit pe Sine pentru ca ceilalți, nefiind treji, conștienți, își vor manifesta necunoașterea în diferite moduri, de cele mai multe ori agresive.

Atunci UCENICII AU ÎNȚELES CĂ LE VORBISE DESPRE IOAN BOTEZĂTORUL!

Cărturarii au anunțat venirea lui Ilie, iar când Acesta a venit, oamenii nu l-au recunoscut, spiritul Său aflându-se în corpul fizic  al lui Ioan Botezătorul. Astfel, l-au decapitat, ratând șansa de a înțelege ideea de reîncarnare.

  1. Adina Oros says:

    Foarte interesant. Multumesc pentru aceste exemple cat se poate de clare cu privire la tema aceasta, atat de discutata : reincarnarea. Se pare ca nu au facut o treaba prea buna si nu au reusit sa elimine toate dovezile…:)

Lasa un comentariu