1 2 4 5 6 7 9 10

Dacă încă vă mai îndoiți de ideea că reîncarnarea este un fapt incontestabil, iată câteva argumente “puternic” vehiculate  pe multe site-uri creștine de pe internet pe care vi le vom înfățișa într-o cu totul altă lumină și înțelegere. Vă prezentăm deci, “codul spart” al tezei creștine asupra ideii de reîncarnare.

1) Cel mai cunoscut pasaj Biblic referitor la reîncarnare:

SCHIMBAREA LA FAȚĂ – “ Dupa 6 zile, Iisus i-a luat cu Sine pe Petru, Iacov și pe Ioan, fratele acestuia, și i-a dus doar pe ei pe un munte înalt. Acolo i-a fost schimbată înfățișarea înaintea lor. Fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit strălucitoare ca lumina. Și iată că li s-au arătat Moise și Ilie stând de vorbă cu El.

Petru i-a zis lui Iisus: “Doamne, este bine să fim aici! Dacă vrei, voi face aici 3 corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie!”

În timp ce vorbea el, iată că un nor strălucitor i-a acoperit, iar un glas din nor a zis: “Acesta este Fiul Meu prea iubit în care-mi găsesc plăcerea! De el să ascultați!”

Când au auzit glasul, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte tare. Iisus a venit la ei, i-a atins și le-a zis: “Ridicați-vă și nu vă temeți!”

Când și-au ridicat privirea, nu au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus singur. În timp ce coborau de pe munte, Iisus le-a poruncit: “Să nu spuneți nimănui despre viziune, până când nu va fi înviat Fiul Omului dintre cei morți!” Ucenicii L-au întrebat: “Atunci de ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?”

El le-a răspuns: “Într-adevăr, Ilie  vine și el va restaura toate lucrurile. Dar eu vă spun că Ilie a venit deja, însă ei nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el ce-au vrut. Tot așa urmează să sufere și Fiul Omului din partea lor.” Atunci UCENICII AU ÎNȚELES CĂ LE VORBISE DESPRE IOAN BOTEZĂTORUL!

Argumentul lor: “Există multe motive pentru care acest pasaj biblic nu susține reîncarnarea. Întâi de toate, Ioan Botezătorul și Ilie nu au fost unul și același (deci, una și aceeași persoană) și nici una șiaceeași ființă. În schimb, ei au avut aceeași slujbă, au deținut același oficiu, același rol sau o isprăvnicie asemănătoare. De aceea, Iisus nu învață că Ioan Botezătorul era literalmente Ilie, ci pur și simplu, că El venise “în duhul și puterea lui Ilie” , după cum tot Biblia ne învață în Luca 1:17, pentru a continua lucrarea lui profetică.”

Răspunsul nostru: Luca 1:17 spune așa – “Va merge înaintea Lui, în duhul și puterea lui Ilie.”

Pentru a înțelege în profunzime aceste cuvinte, este necesar să cunoaștem limba ebraică. Cuvântul “duh” a fost tradus din ebraicul “Ruah”, care semnifică, de asemenea “spirit, suflare, răsuflare, vânt, principiu de viață.”

La al doilea conciliu de la Constantinopol, care a avut loc în anul 553, a fost abolit spiritul, adică s-a stabilit că omul consta numai din trup și suflet, iar cine vorbea despre spirit era considerat eretic. Astfel, la traducerea din limba ebraică a Bibliei, cuvântul “Ruah” a fost înlocuit cu unele dintre sensurile sale, însă s-a evitat intenționat traducerea sa esențială și anume “Spirit”.

Cuvântul “Ruah”, care după cum vă spuneam, la origini simboliza spiritul, mai apare în Biblie în Geneză 1:2 – “Duhul lui Dumnezeu plutea peste întinderea apelor”, Geneză 2:7 – “Domnul Dumnezeu a suflat în nările lui Adam suflare de viață, iar Adam a devenit un suflet viu.” etc.  Așadar, afirmația :

“Va merge înaintea Lui,în duhul ți puterea lui Ilie” exprimă faptul că  Ioan nu face decât să preia în corpul său fizic, Spiritul, Înțelepciunea, Duhul și Puterea lui Ilie. În tradiția evreiască,  Arborele Vieții cuprinde un Sephiroth, numit Gheburah, care simbolizează Forța, Puterea. Atributele sale sunt: judecata, gravitatea, puritatea, dar și pedeapsa prin calamități naturale. Veți vedea în rândurile următoare despre ce fel de putere vorbește Biblia.

Ei spun: “Ioan Botezătorul și Ilie, nu au fost unul și acelasi (deci, una și aceeași persoană) și nici una și aceeași ființă. În schimb, ei au avut aceeași slujbă, au deținut același oficiu, același rol sau o isprăvncie asemănătoare. ” Noi spunem: Profeți există numai în Vechiul Testament (Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Iail, Iona, Zaharia). Ioan Botezătorul nu era considerat profet.

Profeții, numiți și prooroci, erau considerați în toate tradițiile, soli ai Domnului care interpretează și prezic  Voia Lui și pe care o transmit oamenilor. În tradiția ebraică, profetul este denumit “vorbitorul” lui Dumnezeu. Asupra tuturor profeților se acționa din plan spiritual. Entitățile spirituale transmiteau informații, învățături, făceau preziceri ale viitorului, prin gura acestora. Trupul lor fizic era doar un instrument, vehicul prin care Vocea Cerului vorbea. Pentru a putea primi informațiile, ei se retrăgeau în singurătate, intrau într-o stare de transă. Ceea ce trăia în ei, ceea ce vorbeau, scriau, nu provenea de la ei, ca individualități, ci erau informații ale entităților spirituale aflate în afara lor.

Ioan Botezatorul era botezător, iar Ilie era profet, deci nu aveau aceeași activitate, slujbă, rol, meserie – dacă le putem numi astfel. De ce autorii Bibliei l-au asemuit pe Ioan Botezătorul tocmai cu Ilie? De ce nu Zaharia, Ieremia sau Ezechiel, care și el a fost luat cu carul de foc la cer? De ce Ilie care a poruncit uciderea a 450 preoți ai lui Baal, 400 preoți ai lui Astarteea, 50 de oameni ai lui Moab ? Ioan Botezătorul continua “crimele” ? Au avut aceeați slujbă, isprăvnicie? Ispravnic profet al Vechiului Testament !

Si totuși, nu întâmplător a fost ales Ilie! Ioan, pentru a-și îndeplini misiunea, avea nevoie de forță, de puterea de stăpânire a lui Ilie asupra elementelor naturii, în special asupra Apei și Aerului. Ilie era aducător de ploi, furtuni, avea capacitatea de a închide și deschide cerurile pentru ca apa să se reverse asupra pământului. Ioan avea nevoie de “duhul și puterea lui Ilie” pentru a boteza în apele Iordanului. Discuția dintre Iisus și Nicodim din (Ioan 3, 1-15) scoate în evidență calitățile deosebite ale lui Ilie de care Ioan avea nevoie : “Adevărat, adevărat zic  ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.”

Argumentul lor numărul 2  – “În al doilea rând, ucenicii lui Iisus au înțeles că El vorbea despre Ioan Botezătorul, din moment ce Ilie s-a arătat pe Muntele Schimbării la Față (vezi Matei 17:10-13). Fiindcă Ioan deja trăise și murise până atunci și de vreme ce în Scena Schimbării la Față, Ilie încă avea același nume și personalitate (sau conștiință de sine) este evident că el, Ilie, nu fusese reîncarnat în persoana lui Ioan Botezătorul.”

Răspunsul nostru – Cum puteau să apară – și sub ce formă – Moise (despre care se știa că a murit) lângă Ilie (care nu murise, dar  fusese luat cu carul de foc la cer) și alături de Iisus (despre care aflăm că i s-au schimbat înfățișarea si vesmintele)? Curios de știut, cum au apărut ei înaintea celor  trei ucenici și cum au putut aceștia să își dea seama cine sunt? Erau fantomele lor? E clar că Iisus, Moise și Ilie s-au înfățișat înaintea discipolilor în corpurile lor eterice, luminoase, strălucitoare. Din câte știm, ființa umană este alcătuită din: Corp Eteric, Corp Astral și Eu. Aceste corpuri subtile nu sunt vizibile cu ochii fizici și de aceea se spune că Petru, Iacov și Ioan au căzut cu fața la pământ, deschizându-și vederea spirituală, care le oferea această capacitate.

Trebuie facută o distincție între spirit și corp fizic. Atunci când corpul fizic moare, spiritul își va alege un nou trup, pentru a putea evolua. Spiritul e partea nemuritoare a ființei umane. Spiritul Ilie (nu persoana Ilie) s-a întrupat în corpul numit Ioan Botezătorul, iar atunci când acesta din urmă a murit, Ilie, ca și principiu (vom discuta pe baza numelui Ilie din perspectiva ebraică) se întoarce “acasă”. Principiului etern al ființei umane nu i se schimbă numele odată cu părăsirea corpului fizic în care a respirat. Numele oamenilor în plan fizic reprezintă doar niște convenții sociale care ne ajută să nu ne confundăm unii cu ceilalți. În vechime, numele reprezenta esența ființei, plenitudinea ei, cu toate aspectele și calitățile sale.

Argumentul lor numărul 3 – În al treilea rând, Ilie nu satisface modelul reîncarnării dintr-un alt motiv, și anume din pricina faptului că el nu a murit. După cum știm, el a fost luat în ceruri asemenea lui Enoh, care “nu a văzut moartea.” Iar conform conceptului tradițional al reîncarnării, omul trebuie  să moară înainte ca să se reîncarnaze într-un alt trup.

Răspunsul nostru – Numele “Ilie” , în limba ebraică este “eliy-yah” sau “eliy-yahu” și este format din 3 părti:

a) El – cuvânt ebraic pentru “putere”, “autoritate”, “Dumnezeu”, “zeu”.

b) Litera “Iod” – I, adăugată, îi dă sensul de “meu”, prin urmare înseamnă: “Dumnezeul meu.”

c) Yah și Yahu – reprezintă 2 forme ale lui I H W H, numele Domnului și care în ebraică înseamnă “a respira.” Astfel, numele “Ilie” înseamnă: Dumnezeul meu este Yah, Dumnezeul meu este Dumnezeu adevărat, Dumnezeul meu este cel care respiră, deci El e spiritul. Numele lui Ilie reprezintă Calea către Dumnezeul interior, care e singura realitate, putere, autoritate, e spiritul meu care respiră în mine.

În tradițiile vechi, Moise era considerat simbolul Adevărului  și Christos – Viața.

“Ilie a fost luat cu carul de foc la cer” – Dacă vrem să înțelegem cum își reprezentau vechii evrei imaginea carului de foc, este necesar să înțelegem ceea ce ei numeau Merkabah.

Merkabah – provine din rădăcina ebraică R K B și înseamnă trăsură, car, vehicul luminos.

Mer- înseamnă : campuri de energie care se rotesc

Ka – semnifică spirit

Bah – este corpul, realitatea.

Vechii ebraici spuneau că aceste câmpuri de energie se rotesc în directii opuse și formează un vehicul, un car care poate călători oriunde în timp ți spațiu. Ei știau că este o metodă de aruncare, de propulsie antigravitațională, dar numai cei care aveau o dezvoltare spirituală corespunzatoare și un nivel de cunoaștere foarte ridicat puteau accesa și activa Merkabah, carul de foc. Este ceea ce se numea “ascensiune” sau “înălțarea la cer.” Este ca și cum “te-ai muta”, conștient dintr-o lume dimensională, dincolo de timp și spațiu, în alta, luându-ți corpul fizic cu tine, devenind practic invizibil vederii fizice. Ilie deținea cheia pasajelor oculte din Vechiul Testament, cuprinse in Zohar ( vezi Kabbalah) și a lăsat Merkabah ca și învățătura generațiilor ce vor urma. El a vrut să arate că fiecare dintre noi, după o muncă de cercetare spirituală și dobândirea unui nivel de conștiință de sine adecvat, poate activa câmpul de energii Merkabah. Carul reprezintă corpul fizic, cel care-l conduce, spiritul, iar caii și roțile semnifică forța vieții, energia.

Argumentul lor numărul 4 – În al patrulea rând, dacă mai există vreo îndoială privitoare la acest pasaj, el ar trebui înțeles în lumina învățăturii clare a Scripturii, care se opune reîncarnării; spre exemplu, Evrei 9:27, unde ne declară că, “oamenilor le este rânduit să moară o singura dată, iar după aceea vine judecata”, nu reîncarnarea!

Răspunsul nostru – Evrei 9:27 – “Așa cum fiecare dintre oameni trebuie să moară o dată, iar după aceea urmează judecata” – Cuvântul “om”, în limba ebraică, este “Adam”, “Adamah”, care înseamnă “țărână”, “pământ”. Omul, ca și corp fizic, moare o singură dată și doar pentru ca Spiritul să se poată elibera. Doar în lumea fizică ai posibilitatea să te maturizezi și să iți dezvolți deplin Conștiința de Sine. Omul trebuie să treacă prin moarte, așa cum Domnul ii spune lui Adam : “te vei întoarce in pământ, pentru că din el ai fost luat. Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.” Fiul, ca și principiu divin, are nevoie de om, adică de un corp fizic, pentru a deveni conștient de Sine, iar apoi el părăsește lumea pământească revenind la starea sa primordială, de Fiu al lui Dumnezeu.

Paracelsus spunea: “Nu există nimic în cer și pe pământ care să nu fie și în om, iar Dumnezeu, care este în cer și pe pământ, se află și în om.” Oamenii acelor vremuri nu cunoșteau un Dumnezeu exterior, un Dumnezeu “de Dincolo”. De aceea, ceea ce respiră, trăia în interiorul omului, era denumit, înainte de orice, “Dumnezeul din om”. Așadar, când se vorbea despre Dumnezeu sau Fiul lui Dumnezeu, se avea în vedere Sinea spirituală. Numai așa putem înțelege în zilele noastre Vechiul Testament, doar dacă știm că Dumnezeu era și este omul.

În limba ebraică, atunci când două substantive sunt alăturate, înseamnă că cele doua cuvinte pot fi considerate unul singur. Primul cuvânt din expresie face parte din al doilea cuvânt al expresiei, ca de exemplu : Cuvântul Domnului, Numele Domnului, Fața Domnului. La fel este și în cazul expresiei, Fiul Domnului, substantivele nu reprezentau două principii diferite, aici Fiul, dincolo Dumnezeu, ci ele ne-au fost prezentate separat pentru ca noi să cunoaștem întregul, conștientizând că Fiul și Dumnezeu una sunt. Deci, fiul omului reprezintă manifestarea lui Dumnezeu în corp fizic, iar Dumnezeu, cel care este etern, nepieritor, se revelează doar atunci când omul moare. In Evrei 9:27 se spune că omul moare o singura dată, dar dacă ar muri întreaga ființă umană, ar însemna să moară și Dumnezeu ! In 1Corinteni, (3:16-18) scrie: “Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Templul lui Dumnezeu este sfânt și acest templu sunteți voi. Fie lumea, fie viața, fie moartea, fie prezentul, fie viitorul, toate sunt ale voastre.”

…iar după aceea urmează judecata – Aici este vorba nu de judecata pământească, ci de legi ale justiției cosmice. Nu un Dumnezeu exterior omului îl judecă, îi analizează gândurile și faptele, iar mai apoi dă o sentință. Cine poate ști mai bine decât noi înșine ce am gândit, ce am simțit, dacă o anumită atitudine a fost justă sau nu? Între judecător, judecata făcută și cel judecat nu există nici o diferență, nu sunt trei principii separate. Ele se armonizează în interiorul fiecaruia dintre noi. Nu emite judecăți asupra nimănui din exterior, pentru a nu fi judecat. În concluzie, eu sunt cel care judec, eu sunt judecata făcută, precum, tot eu, sunt cel judecat. Emitem judecăți asupra lui Dumnezeu, considerând că El ne judecă.

Spiritul omului coboară din sferele spirituale, se “întrupează” și nu face acest lucru doar o singură dată, ci de mai multe ori pe parcursul evoluției sale. Doar omul, înzestrat cu Spirit, Suflet, Eu, cu conștiință și individualitate, este responsabil pentru faptele și acțiunile sale. La judecata cu tine însuți, iți faci bilanțul existenței anterioare și iți stabilești cum va arăta urmatoarea ta existență. După eliberarea de trupul fizic, Tu Însuți prestabilești toate condițiile pentru existența viitoare, aptitudinile, capacitățile, predispozițiile, dar și anumite “nenorociri”, cum ar fi: boala, handicapul sau chiar moartea prematură. (ființa umană care moare la un an după naștere, a reușit în acest răstimp să iși desăvârșească creșterea spirituală?) Prin urmare, destinul omului nu este opera hazardului și nici lucrarea lui Dumnezeu, ci este consecința legii cauzei și efectului.

Tot “răul” sau “binele”, toate “păcatele” sau “faptele bune”, produse pe parcursul unei existențe, trebuie compensat pe parcursul existențelor viitoare. Nu există niciun Dumnezeu pedepsitor sau iertător, ci omul se poate elibera și mântui doar prin Sine Însuși.

  1. de-a lungul existentei ne-am afundat din ce in ce mai mult in materialitate, insa aici si acum este momentul de a ne cunoaste pe noi insine si de a recunoaste principiul Divin in noi! cunoasterea de sine se refera la cunoasterea corpurilor subtile (corp astral, corp eteric, Eu), iar aceasta cunoastere nu poate trece pe langa reincarnare. fiecare zi din viata unui om este un argument pentru reincarnare, pentru ca daca nu ar fi asa, ar fi inexplicabil motivul pentru care suntem aici si nu altundeva.

Lasa un comentariu