1 2 4 5 6 7 9 10

“Să spui tuturor despre adevărul Dumnezeiesc, produce dispreț în cel ignorant, din cauza incapacității lui de înțelegere și neglijența în cel inițiat; dar ascunzând adevărul în fabule, previne acest dispreț al primului și îndeamnă la filosofie pe al doilea.”

“Fiecare înclinație a gândurilor din mintea lui era tot timpul numai înspre rău”

Cuvântul “rău” în limba ebraică este RASHA iar semnificația originală concretă se poate găsi în Psalmi 18:21: “Căci am păzit căile Domnului și nu m-am depărtat cu răutate de Dumnezeul meu”

În majoritatea traducerilor s-a adăugat cuvântul ”vinovat”, deși acesta nu face parte din textul ebraic. RASHA semnifică: “a te îndepărta de cale”, iar o persoană “rea” este văzută ca una care a “ratat calea”, s-a abătut de la calea dreaptă. Cuvantul TOV în limba ebraică înseamnă “bun, bună”.

Din pespectiva noastră modernă ceva bun este ceva ce ne este placut, dar din perspectiva ebraică înseamnă ceva ce este “funcțional” (exemplu: un set complex de unelte, instrumente și mecanisme într-un ceas, ce funcționează împreună în mod corespunzător, în armonie este TOV; ceea ce nu funcționează corespunzător este RASHA, tradus de obicei prin rău, păcătos, diabolic, dar care în ebraică înseamnă disfuncțional).

Cuvântul ebraic tradus prin păcat este HHATAH, care provine din verbul rădăcină HH-Th-A și care semnifică după cum vă spuneam anterior “a rata”.

“Domnului i-a părut rău că a făcut pe om pe Pământ și s-a mâhnit în inima lui”

Înainte de potop nu se poate vorbi despre un Dumnezeu distrugător capabil să se mânie, să se răzbune, ci este pur și simplu vorba despre faptul că fii lui Dumnezeu au împărtășit cunoașterea și celor neprgătiți să o înțeleagă, iar mai apoi s-au întristat, s-au mâniat, văzând ce efect a avut acest fapt asupra oamenilor, asupra existenței. Fiecare om experimentează, percepe și interpretează lumea în conformitate cu nivelul său predominant de conștiință. Dumnezeu a fost făcut responsabil pentru evenimentele pământești (cutremure, inundații, foamete, epidemii), dar toate acestea erau proiecții provenite din vinovăția, rușinea și teama omului.

În ebraica veche “Domnul s-a mâhnit în inima lui” se scrie VAH-IAUTZEB, dar Zohar spune că în manuscrisul original apare expresia: “VA-IETHAUTZEB”, care înseamnă: “Domnul a fost mâhnit de jur împrejurul inimii Lui”. Vom citi  “De jur împrejurul inimii Lui” și nu “în inima Lui”, exprimând astfel faptul că “lăcașul sfânt” rămâne neatins, nepătat. În acest spațiu numit “templu interior al ființei“ Lucifer și Ahriman nu au acces. El este singurul neatins de puterile adverse și se află în regiunea inimii, fiind centrul fiiței umane.

În acest spațiu sacru numit în tradițiile oculte “Sfântul GRAAL”, la crearea omului, Iahve (iehova) a suflat “suflare vie”, care se numește NESCHAMAH, care este principiul eului. Astfel, omul a devenit purtătorul eului.

“Domnului i-a părut rău că a făcut pe om pe Pămant.”

Expresia “I-a părut rău” a fost tradusă din rădăcina verbala N H M, care înseamnă “a avea o durere, o remușcare”, dar și o satisfacție. Nu este vorba de faptul că Dumnzeu are regrete, păreri de rău și aflăm acest lucru din Numeri 23:19: “Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu de om ca să-I pară rău”, ci este vorba despre o experiență interioară deosebită a omului, ceea ce creștinismul numește căință, pocăință. Cuvântul “pocăință” a fost tradus astfel din ebraicul: “teshubah”, care semnifică “întoarcere” și care provine din verbele shub = a reveni și sinicham = a simți tristețe. În Septuaginta (varianta bibliei în limba greacă) pocăința reprezintă metanoia care semnifică “a gândi diferit după…”.  Este vorba despre o schimbare a minții, însoțită de regret (parerea de rău) și de o schimbare de comportament ( schimbare a conștiinței).

La sfârșitul epocii atlanteene, înainte de potop, Domnului ii pare rău că l-a făcut pe om, deci se căiește; defapt constată o stare, vrea să șteargă tot ceea ce a fost, acceptând schimbarea. Căința, părerea de rau nu sunt ale lui Dumnezeu ci reprezintă o experiență spirituală a omului, față de sine însuși.

Expresia “pocaiți-vă!” în limba Latină: ”Paeniteo” era de altfel o comandă folosită de armata romană care însemna: ”o întoarcere de 180 de grade”.

A te căi înseamnă a recunoaște faptul că ți-ai neglijat potențialul lăuntric, posibilitatea de a crește, de a evolua; ai pierdut timp și energie în urmarirea unor scopuri lumești, dar mai apoi ai acceptat schimbarea. Dumnezeu este propria puritate a omului.

  1. AnyOne says:

    Extraordinarul adevar prezentat in Biblie ( ceea ce e ingrosat fiind pasaje luate din Biblie), care ne vorbeste despre “regretul“ Fiilor lui Dumnezeu, care au oferit cunoasterea fiicelor pamantenilor, fapt ce a dus mai apoi la asa-numitul Potop.Omul acelor zile experimenteaza cainta, care reprezinta o schimbare a mintii, o schimbare de gandire insotita de un regret, care duce intr-un final ,evident, la o schimbare de comportament.Este vorba de aceeasi Trinitate de care am vorbit in celelalte articole- GAND – SIMT – MANIFESTARE!

  2. Sim Sergiu says:

    Plin de umilinta si cu ochii inlacrimati, discipolul vine la maestru si il intreaba: “O, invatatorule, spune-mi cine e nedrept?” Maestrul ii raspunse:” Nedrept, este acel nefericit care si pentru o clipa din zi si din noapte uita de el insusi. Daca uiti de tine insuti, chiar si pret de respiratie, nu e nimeni mai lipsit de rusine decat tine”. Traiesti in masura in care esti constient!

Lasa un comentariu