1 2 4 5 6 7 9 10

—”In pomul acesta e o pasare, in bucuria vietii fiinteaza. Nimeni nu stie unde e, si cine stie ce-ar putea fi povara muzicii ei? Unde ramurile arunca umbra deasa, acolo isi face cuibul. Seara vine si dimineata zboara, si nu spune un cuvant despre ce inseamna asta. Nimeni nu-mi spune despre aceasta pasare care canta in mine. Nu este nici colorata, nici fara culoare, nu are forma, nici contur. Sta in umbra iubirii. Sta in Intangibil, in Infinit, in Vesnicire, si nimeni nu-i inseamna venirile si plecarile.

   O, prietene, frate! Adanca este taina. Sa caute inteleptii sa afle unde odihneste pasarea aceea.”

—”Omul fara Dumnezeu, chiar traind, e mort; omul cu Dumnezeu este o fiinta preafericita. Cu Dumnezeu sau fara Dumnezeu – acestea sunt cele doua moduri de a trai. Chiar daca exista nastere, fara Dumnezeu nu exista viata. Viata exista numai cand exista Dumnezeu. Atunci omul este nascut a doua oara, atunci isi afla el cu adevarat implinirea. Cu Dumnezeu, viata capata culoare, semnificatie, viata devine muzica. Lumea ramane aceeasi si totusi diferita; oamenii nu mai sunt niste fiinte obisnuite, ci fiecare devine un chip al lui Dumnezeu.”

—”O, prietene! Trezeste-te si nu mai dormi! Noaptea s-a dus, vrei sa-ti pierzi si ziua? Altii, care s-au trezit, au primit nestemate. O, femeie smintita! Ai pierdut totul in timp ce dormeai. Iubitul tau e intelept si tu esti nebuna, femeie! N-ai pregatit patul pentru sotul tau. Of, nesocotito! Ti-ai pierdut vremea cu jocuri prostesti! Tineretea ti-a trecut in zadar, caci nu ti-ai cunoscut Domnul, Trezeste-te, trezeste-te! Uite! Asternutul ti-e gol, El a plecat de-azi noapte.

   Numai aceea se trezeste, a carei inima e strapunsa de sageata muzicii Lui.”

—”Unde e noaptea cand Soarele straluceste? Daca e noapte, atunci soarele isi retrage lumina. Unde exista cunoastere, poate dainui ignoranta?

   Cand un cavaler neinfricat iese pe campul de lupta, el pune pe fuga o ceata e lasi. E o lupta grea si plina de osteneala, aceasta lupta a cautatorului de adevar, caci perseverenta cautatorului de adevar e mai tare decat cea a razboinicului, sau a vaduvei care-a jurat sa-si urmeze barbatul. Caci razboinicul se lupta cateva ceasuri iar inclestarea vaduvei cu moartea se incheie curand. Dar batalia cautatorului de adevar tine zi si noapte, de-a lungul intregii vieti si nu conteneste nicicand.”

—”Imi vine sa rad cand aud ca pestii din apa mor de sete. Tu nu vezi ca Realitatea e la tine acasa, si ratacesti din padure-n padure mahnit! Iata adevarul! Du-te unde voiesti, la Benares sau la Mathura; daca nu-ti gasesti Sinele, lumea e ireala pentru tine.”

   Omul care nu si-a descoperit Sinele, e prins in capcana conflictului dintre Iluzie si Realitate. Unicul Adevar – Dumnezeu-Unul, Inexprimabil, e dincolo de orice expresie, fireste. Numai cand omul devine constient si isi randuieste toata viata in lumina acestei constiente, poate scapa de primejdiile iluziei.

—”Vazand ce inseamna – A fi Acela, am vazut dincolo de -A fi acela. In tovarasia prietenilor, l-am vazut pe Insusi Prietenul, caci cel care n-are forma e in sanul tuturor formelor. Eu cant gloria formelor.”

—”Ceea ce vezi, nu este, iar pentru ceea ce este, nu ai cuvinte. Daca nu vezi, daca nu crezi ce ti se spune, nu poti primi. Cel care stie sa cearna, cunoaste prin cuvant; ignorantul sta cu gura cascata. Unii contempla Ceea ce nu are forma, altii mediteaza asupra formei, dar inteleptul stie ca Dumnezeu e dincolo de amandoua. Acea frumusete a Lui nu se vede cu ochiul, acel vers al Lui nu se aude cu urechea. Cine a gasit iubirea si renuntarea, nu coboara niciodata in moarte. Asculta prietene! Nu exista alta multumire decat intalnirea cu Iubitul.”

—”Ce este fluierul acela, a carui muzica imi da fiori de bucurie? Flacara arde fara lampa, lotusul infloreste fara radacina, florile infloresc in manunchiuri, pasarea lunii e devotata lunii. Din toata inima ei, pasarea ploii asteapta caderea ploii. Dar pe a cui iubire isi concentreaza Cel Care Iubeste, intreaga-i viata?”

—”De ce atat de nerabdatoare, inima mea? Cel care vede de pasari, de animale si gaze, Cel care nu a avut grija de tine cand erai inca in pantecul maicii tale, Oare nu se va ingriji El de tine acum, ca esti venit pe lume? O, inima mea, cum ai putut sa te intorci de la surasul Stapanului tau si sa ratacesti atat de departe de El? Ti-ai parasit Iubitul si te gandesti la altii; de aceea, toata muzica ta e in zadar.”

—”Cand ti-e sete, cauti repede sa bei, asta e. Dar de ce nu e la fel si in cautarea Sinelui? De ce amani? Pentru ca ne e prioritar, ai alte prioritati?”

—”Nu stiu ce fel de Dumnezeu e al meu. Mulla il striga in gura mare, oare de ce? E surd Domnul tau? Subtirile bratari care se poarta pe glezne, pe piciorusele unei insecte in miscare, El le aude. Spune-ti rugaciunile bob cu bob, picteaza-te pe frunte cu semnul lui Dumnezeu, si poarta par lung si incalcit, in vazul lumii; daca in inima ta e o arma ucigasa, cum l-ai putea avea pe Dumnezeu?”

—”Daca Dumnezeu e in moschee, atunci cui ii apartine lumea asta? Daca Ram e in chipul launtruc pe care-l afli in pelerinajul tau, atunci cine ramane care sa stie ce se intampla pe afara? Hari e la Rasarit; Allah e la Apus. Uita-te in inima ta, caci acolo il vei gasi pe adevaratul Ram. Toti barbatii si toate femeile din lume, sunt formele Lui vii.”

—”Acesta nu e un lucru bun? Dar nu tot de la, si din El face parte? Lucrurile doar sunt!”

—”La inceput, El era singur, indeajuns siesi. Fiinta fara forma, fara culoare, neconditionata. Atunci nu era inceput, mijloc sau sfarsit. Atunci nu erau ochi, nici intuneric, nici lumina. Atunci nu erau pamant, vazduh sau cer; nici foc, nici apa, nici tarana, nici rauri, nici mari, nici oceane, nici valuri. Nu exista viciul, nici virturea, nu existau scripturi. Eu, Kabir, stau si cuget in sinea mea si spun: Atunci nu era nici o activitate, Fiinta Suprema ramanea cufundata in adancimile necunoscute ale propriului Sine. Gurul nu mananca si nu bea, nu traieste si nu moare… Nici o forma, contur, culoare sau aspect. El care nu are nici casta, nici clan, nici orice altceva, cum i-as putea descrie maretia? El nu are nici forma, nici lipsa de forma, El nu are nume, El nu are culoare, nici lipsa de culoare, El nu are salas.

   Eu, Kabir, cuget in mine si spun: Cel care nu are nici casta, nici tara, cel care e fara forma si fara calitate, Acela umple intreg spatiul. Creatorul a adus intru fiinta, Jocul Bucuriei si din cuvantul OM, a izvorat Creatia. Pamantul e bucuria Lui; Bucuria lui e cerul; Bucuria Lui e stralucirea soarelui si a lunii; Bucuria lui e inceputul, mijlocul si sfarsitul; Bucuria lui sunt ochii, intunericul si lumina, oceanele si valurile sunt bucuria Lui.

   Invatatorul e Unu, viata si moartea, inirea si despartirea, sunt toate jocurile Lui de bucurie! Joaca Lui, uscatul si apa, intreg universul! In joaca se desfasoara Creatia, in joaca se intemeiaza. Tot Universul, sta in jocul Lui, si totusi Cel Care Se Joaca, ramane necunoscut.”

 

  1. Sim Sergiu says:

    Paraseste-ti sireagul de matanii, lasa cantarea si recitarea psalmilor! Pe cine iti inchipui ca citesti in acest ungher intunecat si singuratic al unui templu cu toate usile inchise? Deschide ochii si vezi ca Dumnezeu nu este in fata ta. El este acolo unde taranul isi trudeste asprul pamant, pe marginea drumului unde naduseste spargatorul de pietre, El este cu ei pe soare si in rapaiala ploii. Vestmantul sau este plin de praf, scoate-ti mantia ta pioasa; ca si El, coboara si tu in pulbere! Mantuire? Unde crezi ca vei afla mantuire? Domnul nostru nu si-a luat bucuros pe umeri povara creatiei? S-a apropiat de noi pe vecie. Iesi din meditare si lasa-ti deoparte crucile si tamaia! Si daca hainele tale se zdrantuiesc si se prafuiesc, ce importanta are? Mergi si uneste-te cu El si stai alaturi de El in truda si sudoarea fruntii tale…

Lasa un comentariu