1 2 4 5 6 7 9 10

Apare un moment in viata fiecarui om in care se confrunta cu o situatie dificila, si atunci are de ales: fie o respinge, invinovatind pe altcineva pentru greutatile prin care trece, fie accepta provocarea confuntandu-se cu ea. In momentul in care accepta sa se cofrunte cu provocare aparuta, el stie ca aceasta ii va zdruncina fiinta din temelii si il va obliga sa “arda” tot ceea ce l-a definit pana in momentul respectiv. Aceasta atitudinea il va conduce la o crestere interioara.

Pentru a supravietui, omul a ales sa se incadreze si sa fie acceptat, nu a ales sa stie, deoarece, a cultiva ideea ca toti suntem Dumnezei unici si atotputernici, ar fi insemnat sa se deosebeasca de cei din jurul sau, si astfel a ales sa renunte la adevarata sa identitate. Credinta hipnotica data de societate ne face sa fim ignoranti, ne face sa nu mai cautam nimic. Suntem sclavi pentru ca asa ni s-a spus ca trebuie sa fie un om religios. Insa in momentul in care acceptam aceste crezuri, automat ajungem intr-o inchisoare, creata de noi. Dar apoi, primul lucru pe care trebuie sa il facem, pentru a iesi din inchisoare, este, sa realizam faptul ca suntem in inchisoare. Trebuie sa vedem aceasta inchisoare, pentru a putea iesi din ea.

Sunt oameni care apar pentru a ne ajuta sa vedem ce ne tine in loc si ce anume ne impiedica sa vedem ce se afla dincolo de acele gratii, dar daca noi credem ca suntem liberi si ca asa e cel mai bine pentru noi, atunci nu ne poate ajuta nimeni.

Omul si-a creat aceasta falsa libertate, cu multe sacrificii si lupte ale egoului, reusind astfel sa se simta in siguranta. Normal ca va crede asta, atata timp cat nu devine constient de faptul ca nu este doar un corp fizic si o minte rationala. In momentul in care va renunta la credinte, va aparea teama, pentru ca, daca renunti la “a crede”, apare indoiala. Credinta forteaza indoiala sa se ascunda undeva, credinta reprima indoiala. Omul nu trebuie sa isi faca griji in privinta asta, ci sa lase indoiala sa vina. Fiecare trebuie sa treaca printr-o noapte intunecoasa inainte de a iesi la lumina soarelui. Desigur, calatoria va fi lunga si plina de ispite care mai de care, mai atragatoare., dar cand, dupa lunga calatorie prin noaptea neagra, apare dimineata, va sti ca a meritat. Odata ce va patrunde mai adanc in insasi sursa fiintei sale, va sti ce gust are viata, va avea curaj sa aleaga pentru el tot ceea ce isi doreste in viata sa, va avea curaj sa actioneze asa cum simte si astfel va sti ca tot ceea ce face este exact asa cum trebuie sa fie!

  1. merge calin says:

    Omul trebuie sa aiba incredere in el insusi pentru a parcurge drumul vietii lui. Sa ”vada” ca el insusi este Dumnezeu, el isi poate descoperi lumea lui, lumea lui interioara, acea flacara in interiorul lui care dupa parerea mea este iubire divina. Cand isi va putea ”gasi” acea fericire in interiorul lui, isi va putea impartasi acea iubire neconditionata tuturor oamenilor din jurul lui. Este extrem de greu ca omul sa se detaseze de tot ce tine de materie, de atasament si de tot felul de dorinte. Dar toate aceste iti pot fi luate cat ai clipi, si omul dupa aceea are de suferit. Trebuie sa experimentam tot ce exista in acest plan fizic, dar fara atasament, si sa oferim toata iubirea noastra care o purtam in sufletele noastre. Asa scapam de acea ”puscarie” care ne da otot felul de stari, griji, daca va iesi bine, ingrijorari, frustrari etc. Cand omul se va elibera de toate grijile si il va descoperii pe Dumnezeu din interiorul lui, el nu va mai avea niciun motiv de ingrijorare, chiar din contra va oferi totul neconditionat .

Lasa un comentariu