1 2 4 5 6 7 9 10

In Japonia era un obicei, ca ori de cate ori intalneai un calugar ZEN sa il opresti si sa il rogi sa iti caligrafieze cateva cuvinte pe care apoi le pastrai ca pe un talisman aducator de noroc si fericire, tie si familiei tale. Intr-o zi calduroasa de vara, trecea un mare nobil dus de 4 slujitori intr-o lectica. Era tare grea lectica aceea, pentru ca nobilul nu traia de loc rau, desi daca l-ai fi intrebat pe el, ti-ar fi spus ca e tare stramtorat si necajit… Lectica trecu pe la amiaza pe langa un calugar ZEN, care mergea linistit, privind in zare fara sa para deranjat de praful de pe drum sau de fierbintelala aerului. Slujitorii in graba lor de a ajunge la destinatie, mai ca il lovira pe calugar,

si astfel il cam leganara pe pasagerul “sus-pus”. Acesta scoase capul din adapostul de matase si incepu sa ii certe pe bietii carausi, doar ca ii cam ramasera cuvintele in gat, cand isi dadu seama ca tocmai trecuse pe langa un calugar ZEN.

- Opriti, netrebnicilor tipa el cu o voce gatuita de furie. Opriti si intoarceti-va! Slujitorii intoarsera lectica dupa porunca ajungandu-l repede din urma pe calugar.
- Hei, tu, zise marele nobil, te rog sa imi scrii si mie cateva cuvinte aducatoare de noroc pentru mine si familia mea!

Calugarul se opri si fara vreun cuvant scoase de la brau ustensilele trebuitoare scrisului si se aseza in praful drumului, caligrafiind cu mare grija cateva cuvinte. Termina in cateva minute care i se parura o vesnicie nobilului. Presara cenusa pe hartia de orez proaspat asternuta scrisa, o  intinse nobilului cu o plecaciune, se scutura de praf si pleca. Nobilul lua “comoara” cu degete nerabdatoare si le porunci slujitorilor sa porneasca, lasandu-l in urma pe calugar. Dupa o vreme nerabdarea nu ii mai dadu ragaz nobilului asa ca desfacu cu grija hartia cea fina de orez spre a citi cuvintele magice care aveau sa ii aduca si lui si famileiei lui fericire vesnica.

INTAI MOARE TATAL, PE URMA MOARE FIUL SI PE URMA MOARE NEPOTUL! citi cu mare mirare nobilul!

Furia il gatui si il facu sa strige pitigaiat: _ Intoarceti lectica acum, va poruncesc sa alergati sa il prindem pe netrebnicul care si-a batut joc de mine si de familia mea. Bietii slujitori alergara cat putura de repede, manati de ploaia de injurii care ieseau fara incetare din gura nobila a “greutatii” pe care o aveau de dus. Ajunsera in cele din urma pe calugar din urma. Nobilul se dadu jos si se repezi la calugar, insafacandu-l de marginile chimonoului.

-Nenorocitule, cum ai indraznit sa scrii asa ceva. Cum adica INTAI MOARE TATAL, PE URMA MOARE FIUL SI PE URMA MOARE NEPOTUL?Imi doresti moartea mie si a lor mei? Pentru asta vei plati cu viata ta netrebnica si zicand acestea dadu sa isi scoata sabia sa ii taie gatul calugarului. Acesta cu voce blanda si luminoasa il intreba senin pe nobil: AI FI PREFERAT SA ITI MOARA MAI INTAI NEPOTUL SAU SA ITI MOARA FIUL? Daca se va intampla asa cum am scris eu, viata ta va fi una fericita…vei trai sa te bucuri de ai tai, daca se va intampla altfel… Nobilul isi dadu seama de gresala sa, si se pleca de trei ori in fata calugarului, strangand la piept bucata de hartie pe care se afla scrisa cea mai de pret urare!

Cele mai simple bucurii ale vietii si mai ales cursul firesc al curgerii sale sunt si cel mai usor de trecut cu vederea… De multe ori luam “de-a gata” viata si vedem mai ales ce ne lipseste,
nu ce avem!

Lasa un comentariu